duminică, 4 mai 2014

It’s all gone, Constanţa

Cazinoul Constanţa
Ca fotograf am fost în rai, ca simplu călător am fost atras, ca turist am fost dezamăgit, ca român am fost ruşinat.

Ieri, după aproape un an, am ajuns în Constanţa pentru un tur cultural. Ştiu oraşul, îi cunosc mentalitatea şi mai ales jegul autorităţilor pe care le dispreţuiesc. Prin urmare trebuia doar să-mi spun povestea în faţa turiştilor, să le spun la rece date banale cum că oraşul este cel mai vechi din România şi cel mai mare port din ţară, că a fost fondat de greci sau că aici a trăit poetul Ovidiu. Dar a fost puţin altfel.
Pe faleza cazinoului din Constanţa

Am ajuns în Constanţa pe la ora 10 dimineaţa. Încă se dezmorţea. Probabil după o altă noapte bahică. Cerul era innorat iar griul său accentua decreptitudinea cazinoului. Clădirea asta nici mândrie nu mai are. Stă acolo ca o pleaşcă gata să cadă la orice lovitură. Parcă e un locuitor de la ţară cu o pensie de 100 lei pe lună. Încerc să ajung în zona cu vedere la mare, dar mirosul acru de pişat mă obliga sa mă retrag.
Constanţa - Zidurile caselor din centrul vechi

Faleza e distrusă şi denivelată. Parte din ea a fost reconstruită dar munictorii au dispărut cu tot cu utilaje. Doar un bărbat stă nepăsător intr-un şezlong zapând prin telefonul său. Nu departe de el ,un artist al străzii cântă plictisit la un acordeon vechi “Vagabondul Vieţii Mele”.
Constanţa – contrast între ziduri şi maşini

Sunt familiar cu peisajul, dar profit de cerul gri şi mă gandesc la o poză alb negru în momentul când aparatul face click, încadrând cazinoul şi gardul ruginit.
Constanţa – o Dacie veche rezonează cu oraşul degradat

Trecem pe lângă parcul arheologic în care un maidanez plictisit stă tolănit printre PET-uri şi o apucăm spre moschee. E momentul în care fotograful din mine devine alert iar aparatul începe cu adevărat să devină o parte din mine. Străzile aflate în reparaţii (oare de câtă vreme?!) emană un praf fin care se depune uşor pe pantofi. Clădirile vechi stau să cadă iar pereţii lor contrastează cu maşinile noi şi lucioase. Doar o Dacie Break 1310 şi un Mercedes care a văzut şi vremuri mai bune rezonează cu împrejurimile. Decidem să urcăm in minaretul moscheei. E momentul în care am fost încântat de lumea haotică ascunsă de terasele blocurilor şi caselor. O fată îşi întinde minuţios rufele pe terasa casei unde, aruncate de-a valma, se pot vedea gunoaie, scaune, mese sau chiar o veche reclama la Daewoo. De sus, Piaţa Ovidiu pare îngrijită, dar multe din clădirile care o înconjoară sunt in aceeaşi stare avansată de deteriorare. Doar Muzeul de Arheologie şi un restaurant parcă îndrăznesc să işi arate strălucirea ca pe o frondă adusă nepăsării.
Constanţa – străzi în centrul vechi

Continui fără o direcţie anume şi descopăr aceeaşi stare de degradare în tot oraşul vechi. Clădiri din care doar pereţi coşcoviţi se mai păstrează, maidanezi plictisiţi, mult praf şi străzi sub formă de capcane pentru trecători. Strada Sulmona din Constanţa e de un umor sublim. Ruinele caselor de pe această stradă, canalele fără capace şi manelele care se aud dintr-o casă cu geamuri sparte contrastează puternic cu oraşul propriu-zis din Italia, un oraş cu un centru impecabil.
Constanţa – viaţa de pe terase

Soarele apare. Ne întoarcem spre maşină mergând de-a lungul falezei, înapoi pe lânga cazinou. E deja ora 4 iar locul e mult mai animat. Apar fetiţele cu mers de vacă, alea cu tocuri înalte şi genunchi îndoiţi la fiecare pas. Una trece pe lângă mine rujată cu un roz-căcăniu şi elegant lasă un şerveţel să-i cadă din mână pe asfaltul plin de gropi şi praf. Mă uit curios la maşina din care am văzut că a coborât. Numere de Ilfov.
Constanţa – viaţa de pe terase

Pe faleză soarele bate puternic. Lume multă, selfie-uri la greu. Acelaşi acordeonist de dimineaţă sparge ţipetele pescăruşilor cu o melodie ritmată balcanică. Doi tineri dansează lângă el. Pe plaja de lângă cazinou părinţii îşi lasă copiii să se joace printre stâncile învăluite de apa mării şi alte gunoaie. Fete frumoase admiră cerul albastru.
Constanţa – viaţa de pe terase

Constanţa ilustrează foarte bine cei 25 de ani trecuţi de la revoluţie. O totală nepăsare faţă de ce ne înconjoară, faţă de faptul că suntem furaţi fără să ne pese, ba chiar îi mai votăm pe hoţi şi a doua oară.
Constanţa – viaţa de pe terase

E clar, ne-am învăţat să trăim printre ruine. Doar câte unul mai scrie pe ziduri un protest soft. Dar cine are timp să-l citească? Poate doar un ghid venit să prezinte Constanţa turiştilor străini.
Constanţa – străzi în centrul vechi
Constanţa – O terasă perfectă pentru un grătar şi o bere la PET

Constanţa – străzi în centrul vechi
Constanţa – trecutul e sărăc, viitorul e un turn de sticlă
Constanţa – Piaţa Ovidiu, singura zonă mai civilizată


Constanţa – Viaţa în centrul vechi
Constanţa – Viaţa în centrul vechi
Constanţa – Strada Sulmona în contrast total cu oraşul Sulmona
Constanţa – Clasa de mijloc
Constanţa – Clădiri in centrul vechi
Constanţa – Clădiri in centrul vechi
Constanţa – Clasa de mijloc
Constanţa – pentru salvarea oraşului sunaţi la 112
Constanţa – pe faleza cazinoului
It's all gone, Constanţa