Astăzi am fost să iau un cazier
judiciar de la poliţie. Am vrut şi am reuşit să văd până unde se poate lucra
online cu autorităţile statului român. Până la timbru fiscal.
Înainte de toate am plătit prin
interent banking taxa de 10 lei către trezoreria sectorului 6. Am aflat destul
de uşor de pe site-ul poliţiei capitalei că taxa este de 10 lei şi contul în
care trebuie aruncaţi banii. Evident, contul şi valoarea taxei se aflau pe două
site-uri diferite, că doar nu era să le pună pe o singură pagină.
Tot de pe una din cele două pagini
am găsit şi formularul care trebuie completat. Cu dovada plăţii printată şi
semnată de mine, fără nicio ştampilă de la bancă, plus formularul completat, am
plecat la poştă unde a trebuit să stau la coadă pentru timbrul fiscal de 2 lei.
În cele din urmă am ajuns la secţia de poliţie unde mi-am făcut griji dacă vor
recunoaşte plata online către trezorerie. E, aici a început distracţia.
Intru în clădire, văd săgeata
către biroul de unde se eliberează cazierele şi dau să intru în birou. Mă întâmpină o
doamnă poliţistă care tocmai se înfrupta dintr-o salată mare de varză. Mă roagă
să o aştept 2 minute pe hol până termină de mâncat. Nu am putut să nu remarc în
tot acest timp firul de salată de varză crudă care trona rebel în colţul gurii doamnei
poliţist. Amuzat şi bine-dispus aştept 2 minute. O altă doamnă vine către mine
şi întinde mâna cu un formular.
Completaţi-l vă rog.
Am deja unul.
Se uită la mine mirată, ca lovită de tren, şi mă intreaba:
Da’ de unde?!
De pe internet. E şi completat.
Uimită total se întoarce către colega de la birou şi o
întreabă cu o voce extaziată:
Auzi Lenuţa?! Are deja unul! Da’ de unde l-a
luat completat?! Are voie?
Lenuţa îi zice că dacă formularul e la fel cu cel pe care îl
au ei, atunci nu e nicio problemă.
Colega încă buimacă mă întreabă cu ochii mari: “Da’ de unde
ati avut datele?”
Ce date, întreb eu de data asta mirat?
Ale dumneavoastră, spune ea candidă?
(wtf?!) Păi sunt datele mele. Le ştiu.
Păi şi cum le-aţi scris?
(wtf?!)Cu mână, cu stiloul.
Îmi ia neîncrezătoare hârtiile,
se uită pe ele. Clar, tot nu înţelegea. După care întreabă:
Dar aveţi timbru fiscal? A se citi “Nu-i aşa că timbru
fiscal nu aveţi?”
Da, am. Îi înmânez timbrul după care îi dau şi
dovada plăţii spunându-i:
Vedeţi că e plătită online.
Online?
Cum adică?
Adică pe internet?
Pe internet?
Da.
Lenuţa, auzi? Are voie?
Lenuţa spune că da. În acel moment m-am simţit admirat. Doamna
se uita la mine ca la un super erou. Pe bune că va avea ce povesti azi acasă.
Că a venit unul care a făcut ce fac 95% din danezi.
PS. Încă sunt uimit de comunismul care trăieşte, ba chiar
înfloreşte, în poşta română, de oamenii de acolo care preferă să stea la coadă
pentru plata unei amărâte de facturi, de mirosul specific anilor 80, de sunetul
imprimantelor din anii 90.
